Munții Măcinului
(august 2013)
 |
| Pe traseu către perete |
 |
| L-am găsit |
 |
| Incercăm și pe aici |
 |
| Un rapel de încălzire |
 | |
| E bine de tot |
 |
| Si mai bine |
 |
| Ne ține |
 |
 |
| Ne-a suportat tot timpul |
duminică, 4 august 2013
joi, 9 august 2012
Minune a naturii
luni, 6 august 2012
Expediţie Mont Blanc 2012
Participanţi: Teo Tălăşman şi Ovidiu Matache
Perioada: 21.07. - 24.07.2010
Traseu: Franţa - Les Houches - Ref. Tete Rousse 3.167 m - Ref. Gouter 3.817m - Ref. Valot 4363m - VF. Mont Blanc 4.810 m.
Prolog:
În urmă cu doi ani am fost nevoiţi să renunţăm la ascensiunea pe cel mai înalt vârf din munţii Alpi, Mont Blanc, cu câţiva metri înainte de final. Doar 400 de metri diferenţă de nivel au stat în calea unui vis. A fost frustrant. Ne-am întors la finele lunii iulie anul acesta cu un plan bun şi am reuşit luni, 23 iulie, în jurul orei 10.30, să ajungem pe acest vârf, la 4.810 m.
Sâmbătă 21 iulie 2012 (Les Cimes - Tete Rousse)
Povestea începe într-o dimineaţă mohorâtă, în campingul Les Cimes din micuţa localitate franceză Les Bosonnes, ca şi în urmă cu doi ani. Mai întâi ne-am deplasat cu telecabină până la punctul numit Belvue, apoi cu faimosul Tramway du Mont Blanc care ne-a lăsat ceva mai jos faţă de anul 2010, în staţia Mont la Chat. Norii groşi învăluiseră totul în jur şi nu întrezăream mai nimic la câţiva metri în faţă, în spate, stânga sau dreapta. Am pornit pe un traseu deviat către cabana Rochnes întrucât în zonă se desfăşurau lucrări la calea ferată folosindu-se dinamită.
După aproximativ o oră şi jumătate de mers susţinut cu rucsacurile în spate cântărind aproximativ 15-20 de kilograme (echipament specific - pioleţi, coardă, carabe, căşti, hamuri, saci de dormit, plus apă, mâncare şi câte şi mai câte) am ajuns în apropiere de cabana forestirera Rochnes, la 2.700 de metri. Cam mult spus cabană, întrucât e părăsită de ani buni şi în afară de un acoperiş deasupra capului nu îţi oferă nimic; în condiţii extreme se dovedeşte a fi însă un loc mai mult decât confortabil. Am zărit-o doar preţ de câteva secunde prin ceaţă groasă, am luat rapid o gustare şi am înaintat către refugiul Tete Rousse.
Cu cele 15 kilograme în spate nimic nu mai pare uşor, dar am continuat şi după aproximativ 4 ore de la plecarea din Mont La Chat am ajuns la acest refugiu situat la 3.167 metri. Nu am mai riscat ca în 2010 să ne ducem mai departe către următorul refugiu, Gouter de la 3.817 metri, pentru a nu avea probleme cauzate de aerul rarefiat. Cu o zi în urmă ne-am făcut rezervări pentru o noapte la Tete Rousse care a prins foarte bine.
În ciuda unor uşoare dureri de cap cauzate de altitudine, după un somn bun, a doua zi dimineaţă ne simţeam destul de bine.
Duminică 22 iulie 2012 (Tete Rousse - Gouter)
Cea mai tehnică porţiune a traseului ne aştepta cu stânci multe de căţărat.
În ciuda unor uşoare dureri de cap cauzate de altitudine, după un somn bun ne simţeam totuşi destul de bine. Am plecat în jurul orei 7.30 de la Tete Rousse pe o vreme frumoasă, friguroasă, dar limpede. Cei aproximativ 700 de metri diferenţă de nivel până la refugiul Gouter nu ne-au mai pus probleme atât de mari ca în 2010 datorită unei mai bune aclimatizări.
Din când în când se mai auzeau mici căderi de pietre pe traictoria Grand Coloir, un traverseu destul de periculos din acest motiv. Am depăşit acest culoar destul de repede, mai cu seamă că faţă din urmă cu doi ani zăpada a lipsit pe această porţiune. Am întâlnit totuşi mici porţiuni cu gheaţă, dar puteau fi evitate destul de uşor. Ultimii 50 de metri diferenţă de nivel din cei 700 au cam scos sufletul din noi din cauza pantei foarte accentuate şi a greutăţii din spate. După aproximativ 3 ore şi jumătate am ajuns la refugiuL Gouter, un lucru foarte important care a creat premisele unei aclimatizări corespunzătoare pentru ceea ce urma celei de-a treia zi de la plecare. Mici dureri de cap am suportat totuşi. Ne-am cazat din nou sub mese ca şi în 2010 la acest refugiu pentru un somn de noapte de patru ore. S-a meritat însă şi acest lucru chiar şi pentru cei 35 de euro plătiţi pentru un astfel de loc.
Timpul mai lung petrecut aici a ajutat foarte bine la aclimatizare.
Luni 23 iulie 2012 (Gouter - Vf. Mont Blanc)
Ziua cea mare. Agitaţie mare printre alpiniştii care se echipau cu cele necesare - bocanci, colţari, pioleţi, beţe, rucsacuri - tot arsenalul răvăşit prin cele două săli destinate depozitării acestora. După o noapte mai mult de nesomn pe sub mese, ne-am legat în coardă, ne-am echipat cu tot ceea trebuie (cască, colţari, pioleţi, etc) şi am pornit în jurul orei 4 dimineaţă spre vârful Mont Blanc. Era întuneric, vânt şi frig, temperaturile cobornand la minus 15 - 20 grade Celsius. Ghidaţi de luminile frontalelor câştigam pas cu pas altitudine. După aproape trei ore de vânt năprasnic care nu prea ne-a lăsat să respirăm în voie am ajuns la refugiul Valot (4.362 metri). Este locul în care în urmă cu doi ani am fost nevoiţi să renunţăm la ascensiunea pe cel mai înalt vârf din Alpi din cauză că nu am avut atunci suficient timp pentru o bună aclimatizare. De această dată ne-am simţit mult mai bine. Ne-am adăpostit de vântul pârdalnic la acest refugiu preţ de câteva minute. Cu excepţia dimensiunii foarte mari acest refugiu seamănă izbitor de bine cu cele întâlnite peste tot în munţii noştri.
Şi ne-am continuat drumul tot mai sus, peste toate culmile întâlnite, acoperite de gheţarul veşnic. Pieptisuri adevărate care fără un bun antrenament şi o aclimatizare pe măsură te pot întoarce repede din drum. În plus crevasele întâlnite îţi dau mici fiori. Pe măsură ce înaintăm vântul se înteţea tot mai mult, depăşind în rafale 100 km/h. În rest, frumos, senin, dar vântul i-a întors din drumul spre vârf pe foarte mulţi alpinişti si ghizi în acea zi.
La ora 10.30, cu tot cu acest vânt, străbătând culmile una câte una, în stânga prăpastie, în dreapta la fel, pe o potecă lată nu mai mult de 20-30 de cm, am reuşit să ajungem cu bine pe vârful Mont Blanc, la 4.810 metri, cel mai înalt din munţii Alpi. Vântul aici ne lovea şi mai puternic, parcă dorind să arunce în hău pe oricine îi stătea în cale. Nu am zăbovit mai mult de 2-3 minute pe vârf din cauza rafalelor de vânt. Nici poze nu prea am putut să facem acolo sus, lentilele aparatelor foto se umpleau rapid de zăpadă viscolită, iar bateriile pe care le ţinusem lipite de corp cedau şi ele rapid.
Aşa că am coborât încet-încet spre refugiul Gouter cu acelaşi vânt nebun care nu a vrut să ne dea pace deloc. A tot crescut în intensitate ajungând să smulgă bucăţi mari de zăpadă întărită de pe culmile expuse.
La refugiul Gouter am revenit după zece ore de la plecare ( 6 dus şi 4 întors). Pentru seara respectivă am avut rezervare pentru două paturi aşa că am putut dormi boiereşte.
Marţi 24 iulie (Gouter - Les Cimes)
Am plecat de dimineaţă de la refugiul Gouter spre Tete Rousse, pe acea porţiune dificilă de traseu pe care am depasi-o după circa două ore, fiind atenţi la orice zgomot care ar fi putut fi provocat de căderile de pietre. Fiind foarte dimineaţă rocile erau stabile a?a că nu am avut parte de surprize neplăcute. Am parcurs aşadar acest abrupt fără probleme, iar la Tete Rousse ne-am odihnit un sfert de oră, dar nu am apucat să ne bem bine cafeaua că a trebuit să părăsim rapid terasa din pricina elicopterului care vine cu aprovizionarea. Am revenit pe traseu şi în mai puţin de oră am fost la Rochnes, de unde, după cârcă alte două ore am ajuns la staţia Mont la Chat. Ne-am deplasat din nou cu tramvaiul, apoi cu telecabina şi după-amiază ne-am cazat din nou în campingul Les Cimes.
Epilog
Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu am fi avut sprijinul familiilor noastre, al unor prieteni şi al unor sponsori generoşi: „Imparţial” şi SC „Pasmatex” SA. De asemenea, Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” ne-a fost aproape.
Nu considerăm că ne-am luat revanşa, un munte trebuie respectat oricum.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)