De la munte

luni, 14 noiembrie 2011

Snobism la munte

       ”Nu ţin neaparat să ajung pe vârf, îmi place pur şi simplu muntele” - este una dintre frazele rostite de mulţi care în sufletul lor ştiu totuşi că adevărul este altul. Dacă nu şi-ar dori să ajungă pe cel mai înalt vârf, atunci nu ar mai face trasee care implică atingerea acestuia. Ar putea foarte bine să facă o tură ceva mai jos aşa cum fac mulţi pasionaţi de fotografie, de treckingul pur sau dintr-o sumedenie de alte motive. Iar muntele îţi dă destule. Tot respectul pentru cei care ajung la munte şi pornesc pe cărările acestuia, indiferent de target: au de câştigat enorm şi noi toţi ceilalţi pe lângă ei pentru că în fond ei iubesc natura pur şi simplu şi promovează diverse trasee superbe. Dar să pleci hotărât spre un vârf şi să spui după că nu ţi-ai dorit să-l atingi înseamnă să te păcăleşti în primul rând pe tine.
        Eu regret de fiecare dată când ratez atingerea unui vârf. Şi nu puţine au fost astfel de situaţii. M-am consolat cu ideea că aş fi avut poate de suferit dacă mai continuam, dar mi-am asumat eşecul.