E greu să urci un munte. La un moment dat simţi că nu mai poţi: te căzneşti să mai faci un pas, încă unul, apoi te prăbuşeşti realmente pe iarbă sau o piatră (depinde de altitudine sau atitudine). Îţi este cald, sete, somn, te dor picioarele - toate stările supărătoare. Nu îţi mai trebuie absolut nimic. Vrei doar să stai şi este atât de bine. Aştepţi câteva minute să îţi revii, dar nu se întâmplă nimic pentru că te simţi la fel de obosit. Te întorci sau continui?
Este o decizie pe care trebuie să o iei destul de repede în anumite cazuri. Eşti doborât fizic, nu mai ai chef de nimic, îţi doreşti să nu fi plecat pe traseu în acea zi, îţi doreşti un pat moale, un somn dulce şi multe altele de acest fel. Şi totuşi ceva te determină să îţi spui - doar atât pot? Te ridici. Faci un pas, încă unul... şi tot aşa până sus.
Mare pisicher esti, ce-ti ami place sa te plangi. Lenea e cucoana mare de asta uneori trebuie sa te mobilizezi! Hai la 5 trepte si lasa bloguiala
RăspundețiȘtergere