De la munte

luni, 29 august 2011

Se poate şi mai bine

       Am reuşit să trec pragul critic de trei ture în alergare sus-jos pe scările de la Turnul TV. Luni a fost pentru a treia oară când am reuşit să fac nu mai puţin de... patru ture. Ciudat este că faţă de săptămâna trecută, luni m-am simţit foarte obosit chiar de la a doua urcare. Am suferit mult, dar în final am reuşit să duc la bun sfârşit patru astfel de ture. Mă simţeam de parcă aş fi făcut opt, nu patru. Sunt încă departe de forma în care eram anul trecut. Sper să îmi revin cât de curând şi să fiu în stare până la sfârşitul lunii septembrie să am cel puţin şase ture în mod constant. Cel mai greu în toată povestea asta este să menţin un antrenament constant, de cel puţin trei ori pe săptămână.   

Un comentariu:

  1. Toata ziua te plangi dar nu vrei sa te antrenezi deloc. Mai bine bem o bere inainte de alergare si una dupa ca sa avem spor.

    RăspundețiȘtergere