Şoferii de maxi-taxi din Galaţi se împart în mai multe categorii, dar două sunt poate cele mai interesante.
În primul caz vorbim de şoferul liniştit, foarte liniştit. El nu se grăbeşte: staţionează preţ de câteva minute bune în fiecare staţie, nu răspunde provocărilor călătorilor oricât de dure ar fi ele. Nu-i aude, este în lumea sa. Împarte tacticos câteva bilete. Se hotărăşte într-un final, cu greu, să pornească iar pe traseu. Nu-i decât o iluzie pentru că un trecător îi face semn să stea să urce şi el. Şi asta face. Cum ar putea să-l lase acolo? Minunea se întâmplă totuşi - porneşte. ”A dat Dumnezeu”, spune cu năduf o doamnă. Şoferul nostru conduce prudent, maxim 30 km/h, semn că respectarea regulilor de circulaţie pentru el are o semnificaţie profundă. Ba mai mult, este îngăduitor şi acordă prioritate de încadrare tuturor celorlaţi participanţi la trafic. Îngăduinţa îi este răsplătită mai apoi pentru că prinde culoarea roşie la semafor şi trebuie să mai stea vreun minut. Scenariul se repetă din staţie în staţie până când ajunge la finalul cursei.
În al doilea caz şoferul este unul agresiv. Conduce imprudent, prinde şi suta de kilometri la oră prin oraş şi tună şi fulgeră împotriva oricui. ”Mata nu ştii să închizi o uşă? De ce o trânteşti aşa?”, spune unui călător neatent. Nu are timp să dea bilete. Pleacă în trombă, dar peste câţiva metri frânează brusc la o trecere pentru pietoni, admonestând un domn în vârstă că se mişcă prea încet. ”Te caută moartea pe-acasă băi şi tu umbli pe străzi”, îi spune din goană. Este într-o permanentă întrecere cu ceilalţi şoferi de maxi-taxi, pleacă primul, depăşeşte chiar şi de pe banda întâi alte maşini aflate în trafic. Goneşte ca un nebun, iar călătorii aflaţi în picioare se îmbrăţişează unii pe alţii. La capăt de linie stă ca pe spini; abia aşteaptă să o ia de la capăt.
Indiferent din ce categorie fac parte, şoferii noştri sunt nişte fiinţe greu de înţeles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu